Hipercivilizaţiile şi prezenţa extraterestră pe Pământ
45,00 lei
SKU:
hipercivilizatiile-si-prezenta-e
Autor: Dan Farcaș
Caracteristici tehnice: 13 x 20 cm, 414 pagini
Editura: Școala Ardeleană
Descriere: Calculele arată că în Univers trebuie să fie multe locuri în care o civilizaţie asemănătoare cu a noastră putea să fi apărut, chiar și cu un miliard de ani în urmă. Reprezentanţii lor vor fi avut suficient timp pentru a ajunge pe Pământ și pentru a se manifesta aici. De ce nu îi vedem?
Prezenta carte este un eseu care analizează în detaliu cel mai probabil răspuns: ipoteza că, într-adevăr, au existat civilizaţii care au trecut prin stadiul în care suntem noi astăzi, au găsit și o cale să nu se autodistrugă, dar, după milioane de ani de evoluţie pașnică, s-au transformat în altceva, în hipercivilizaţii.
Acestea, stăpânind spaţiul, timpul, dimensiunile, viaţa etc., puteau ajunge și rămâne în preajma Pământului încă de sute de milioane de ani. Hipercivilizaţiile veghează asupra oricărei noi civilizaţii care se naște în Univers, dar intervenţiile în evoluţia acestora sunt minime, fără schimburi de tehnologii, ajutor, invazie etc., mai ales datorită imensei diferenţe între nivelurile de cunoaștere.
Cartea se adresează atât scepticilor, cu o pregătire știinţifică, cât și celor care cred în realitatea misterelor care ne înconjoară; atât celor neinformaţi, cât și celor familiarizaţi cu problemele expuse; în mod foarte special, se adresează celor care simt că le pasă de viitorul civilizaţiei pământene. (Dan D. Farcaș)
Greutate | 0,000000 kg |
---|---|
Dimensiuni | 0,000000 × 0,000000 × 0,000000 cm |
29 în stoc
Produse asemănătoare
DACIA ART
ABONARE NEWSLETTER
DESPRE NOI
Avem nevoie de informații și lucruri care să ne redefinească identitatea, să ne apropie mai mult de adevăratele noastre rădăcini. Acest site vine în întâmpinarea tuturor celor care caută să redescopere sufletul acestui popor, să aducă în ambientul propriu semne și simboluri din tradițiile noastre autentice. Geto-dacii nu au pierit!
CONTACT
Telefon: 0721 096 069
E-mail: dacia_art@yahoo.com
GETO DACIA ART SRL
CIF: RO36539988
Reg. com: J40/12308/2016