Omul și Banul

38,00 lei

Autor: Jackues Ellul

Caracteristici tehnice: 20,5 x 13,5 - 218 pagini

Editura: Sens

Descriere: Cartea Omul și Banul, în analiza pe care o face raportării omului la ban - acest idol modern -, are ca punct de pornire cuvintele Bibliei, care abundă în exemple și referiri la problema bogăției. Devenit instrument de lucru zilnic pentru fiecare dintre noi, iar pentru unii chiar baza unor preocupări și meserii de zi cu zi ani de-a rândul, banul, în continua sa metamorfozare ca formă modernă de monedă de schimb sau rezervă de valoare, întinde naturii umane o capcană în care omul e înclinat să se implice sufletește ca în orice altă legătură de durată. În relația sa cu banul, omul modern pare a fi în mare pericol, în măsura în care ajunge aproape întotdeauna să îl iubească și să i se supună, admirator pe de o parte și sclav pe de alta, două fațete ale aceleiași monede. Cum s-a ajuns aici și ce ne rămâne de făcut, iată subiectul foarte serios tratat de Jacques Ellul, un autor pe cât de serios și de temeinic în studiile sale, pe atât de puțin cunoscut și de apreciat.

Cantitate

  • Security policy (edit with Customer reassurance module) Security policy (edit with Customer reassurance module)
  • Delivery policy (edit with Customer reassurance module) Delivery policy (edit with Customer reassurance module)
  • Return policy (edit with Customer reassurance module) Return policy (edit with Customer reassurance module)